Bucăți uriașe din fundul Mării Nordului sunt răsturnate misterios

Adânc, sub Marea Nordului, fundul mării se comportă într-un mod neașteptat.

Acolo, cercetătorii au descoperit sute de movile uriașe de nisip, unele având dimensiuni de câțiva kilometri, care, potrivit unui comunicat al Universității din Manchester (Marea Britanie), „sfidează principii fundamentale ale geologiei”. Aceste movile se formează deasupra unor structuri numite sinkite, rezultate ale unui proces denumit inversiune stratigrafică, și nu au mai fost identificate niciodată în asemenea număr.

„Această descoperire dezvăluie un proces geologic pe care nu l-am mai observat până acum la o asemenea scară”, spune geofizicianul Mads Huuse, de la Universitatea din Manchester. „Am găsit structuri în care nisipul dens s-a scufundat în sedimente mai ușoare, care au plutit deasupra nisipului, răsturnând efectiv straturile convenționale la care ne-am aștepta și formând movile uriașe pe fundul mării.”

Straturile geologice sunt, în mod normal, așezate într-o ordine predictibilă, corespunzătoare trecerii timpului: cele mai vechi în partea de jos, iar cele mai noi spre suprafață, în ordinea depunerii.

Inversiunea stratigrafică, sau stratigrafia inversă, are loc atunci când straturile mai tinere coboară, iar cele mai vechi ajung deasupra, și se poate produce în mai multe feluri – de la alunecări de teren la mișcări tectonice.

Huuse și colegul său, geofizicianul Jan Erik Rudjord de la compania petrolieră Aker BP din Norvegia, au identificat sinkitele de pe fundul Mării Nordului folosind date seismice detaliate. Undele acustice se propagă și se reflectă diferit în funcție de densitatea materialelor prin care trec, iar analiza acestora permite cartografierea tipurilor de roci. Astfel, cei doi au descoperit că mari porțiuni din fundul Mării Nordului păreau inversate, cu straturi mai tinere de nisip îngropate sub altele mai vechi. Aceste straturi tinere erau mai dense și mai grele decât materialul mai moale și mai ușor aflat dedesubt, astfel că, în timp, au coborât, împingându-l pe cel vechi și poros către suprafață, unde s-a așezat deasupra sinkitelor. Cercetătorii au botezat aceste „plute” poroase floatite. Ei cred că procesul a avut loc în jurul graniței dintre Miocen și Pliocen, acum circa 5,3 milioane de ani. Materialul vechi era alcătuit dintr-un strat rigid, ușor și poros, format în mare parte din microfosile marine, peste care s-a depus un strat mai greu.

Tulburări precum cutremurele ar fi putut fragmenta stratul superior în nisip, care apoi s-a scufundat, schimbând locurile cu floatitele. De-a lungul milioanelor de ani, sedimentele marine au acoperit structura, rezultând fundul mării ondulat care se vede astăzi.

Acum, echipa încearcă să îmbunătățească și să valideze interpretarea – una care ar putea ajuta la înțelegerea mai bună a scoarței terestre sub oceane, unde aceasta este fragilă sau stabilă, precum și a proceselor care îi pot modifica dramatic proprietățile.

„Această cercetare arată cum fluidele și sedimentele se pot deplasa în scoarța Pământului în moduri neașteptate. Înțelegerea modului în care s-au format aceste sinkite ar putea schimba radical evaluarea rezervoarelor subterane, a etanșeității și a migrației fluidelor – toate esențiale pentru captarea și stocarea carbonului”, spune Huuse. „Ca multe descoperiri științifice, există voci sceptice, dar și multe care susțin noul model. Timpul și cercetările suplimentare vor arăta cât de aplicabil este acest model.”

[sursa]